Participarea atleților masters (veterani) la C.N. de Maraton 2016 și Cursa de Semimaraton din cadrul “Maratonului Internațional București”

1.Maratonul din 09.10.2016 este C. N. pentru atletii masters, legitimti la FRA-CAV si se desfasoara, prin amabilitatea organizatorului (D-na Valeria Racila), in cadrul Maratonului Internațional Bucuresti. Pentru aceasta competitie (MARATON) organizatorul nu percepe taxa de participare atletilor ce indeplinesc conditia aratata.

De asemenea, la cererea mai multor atleti masters, s-a rediscutat cu organizatorul care si-a dat acceptul de a nu se percepe taxa nici pentru Semimaraton pentru a stimula prezenta atletilor masters si la celelalte competitii si, in acelasi timp, pentru a continua o traditie inceputa de mai multi ani.

2. Toti doritorii sa participe la Maraton sau Semimaraton trebuie, mai intai, sa se inscrie “on line” pe Site-ul competitiei. Data limita de inscriere este 25.09.2016. Dupa inscriere vor fi anuntati imediat, pana cel tarziu 27.09.2016, responsabilii cu aceasta activitate din partea FRA-CAV, domnii Stefan Oprina (0771707187) sau Vali Bobocescu (0734537201), pentru a se opera inscrierea in tabelul de gratuitati ce va fi predat organizatorului.

Nota: Semimaratonul, in cadrul actualei competitii, nu este o proba oficiala pt. calendarul FRA-CAV.

3. Pachetele de concurs (kit-urile) pentru Maraton si Semimarton  vor fi distribuite in ziua de sambata 08.10.2016, orele 10-16 la Sediul FRA-CAV din incinta Complexului Sportiv “Iolanda Balas”. Avand in vedere cheltuielile generate de acordarea de diplome, medalii si tricouri de campion, atletii masters/veterani participanti la Maraton vor achita la ridicarea pachetului de concurs suma de 20 lei.

4. Atragem atentia ca obtinerea acestor facilitati atrage obligatia concurentilor de a se prezenta la start, cu exceptia cazurilor de forta majora probate corespunzator.

Comisia Atletilor Masters/Veterani din cadrul Federatie Române de Atletism